Edit Content
Click on the Edit Content button to edit/add the content.

Mediu

Programul LIFE

LIFE este instrumentul financiar al Uniunii Europene pentru mediu și politici climatice. El se derulează din anul 1992 și a cofinanțat peste 5 500 de proiecte în întreaga UE și în țări din afara UE. Principalele sale obiective sunt:

  • realizarea tranziției către o economie sustenabilă, circulară, eficientă din punct de vedere energetic, bazată pe energie din surse regenerabile, neutră din punct de vedere climatic și rezilientă;
  • protejarea, refacerea și îmbunătățirea calității mediului, inclusiv a aerului, a apei și a solului;
  • stoparea și inversarea tendinței de pierdere a biodiversității;
  • combaterea degradării ecosistemelor.

Noul program LIFE este împărțit în patru subprograme:

  1. Natura și biodiversitatea;
  2. Economia circulară și calitatea vieții;
  3. Atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea;
  4. Tranziția către o energie curată.

Subprogramul Natură și biodiversitate

Subprogramul „Natura și biodiversitatea” implică acțiuni și inițiative menite să protejeze și să refacă natura Europei, precum și să oprească declinul biodiversității și să inverseze această tendință. În acest scop, finanțează proiecte de conservare a naturii, în special în domeniile biodiversității, habitatelor și speciilor. De asemenea, sprijină proiecte care contribuie la punerea în aplicare a directivelor UE privind păsările și habitatele (în special dezvoltarea și gestionarea rețelei Natura 2000 ) și a Regulamentului privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive. În plus, sprijină eforturile care vizează atingerea obiectivelor Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2030, care face parte din Pactul verde european.

Subprogramul Economia circulară și calitatea vieții

Scopul subprogramului privind economia circulară și calitatea vieții este de a facilita tranziția către o economie durabilă, circulară, fără substanțe toxice, eficientă din punct de vedere energetic și rezistentă la schimbările climatice și de a proteja, a restabili și a îmbunătăți calitatea mediului, fie prin intervenții directe, fie prin sprijinirea integrării acestor obiective în alte politici. De aceea, cofinanțează proiecte din sectorul mediului, în special în domeniul economiei circulare, inclusiv recuperarea resurselor din deșeuri, dar și în domenii ca apa, aerul, zgomotul, solul și gestionarea chimică, precum și guvernanța în materie de mediu. Subprogramul oferă în principal granturi pentru acțiuni pentru proiecte care aplică soluții inovatoare și bune practici în aceste domenii prin proiecte de acțiune standard (PSA). Acesta acoperă, de asemenea, punerea în aplicare, monitorizarea și evaluarea politicii și legislației UE în domeniul mediului prin intermediul proiectelor strategice integrate (PSI-uri). Comisia Europeană continuă să caute soluții care sunt gata de a fi puse în aplicare în condiții apropiate de piață, la scară industrială sau comercială, în timpul derulării proiectelor.

Subprogramul Atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea

Subprogramul pentru atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea contribuie la tranziția către o economie durabilă, eficientă din punct de vedere energetic, bazată pe energie din surse regenerabile, cu impact neutru asupra climei și rezilientă, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă.

Atenuarea schimbărilor climatice

Subprogramul pentru climă sprijină proiecte în domeniile următoare: agricultură, utilizarea terenurilor, gestionarea turbăriilor, energiile regenerabile și eficiența energetică. Acesta oferă sprijin pentru proiecte-pilot, proiecte demonstrative și proiecte de bune practici care contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la punerea în aplicare și dezvoltarea politicilor și legislației UE și a celor mai bune practici și soluții. Subprogramul promovează, de asemenea, abordări integrate pentru punerea în aplicare a strategiilor de atenuare a schimbărilor climatice și a planurilor de acțiune la nivel regional sau național.

Adaptarea la schimbările climatice

Programul LIFE cofinanțează proiecte în domenii precum adaptarea urbană și amenajarea teritoriului, reziliența infrastructurii, gestionarea durabilă a apei în zonele predispuse la secetă, gestionarea inundațiilor și a zonelor costiere, reziliența sectoarelor agricol, forestier și turistic și/sau sprijinirea regiunilor ultraperiferice ale UE: preîntâmpinarea fenomenelor meteorologice extreme, în special în zonele costiere. Acesta oferă granturi acțiunilor pentru cele mai bune practici, dar și pentru proiecte-pilot și demonstrative care contribuie la creșterea rezilienței la schimbările climatice. Subprogramul pentru climă promovează, de asemenea, proiecte integrate care pun în aplicare politica și strategia UE privind adaptarea la schimbările climatice.

Guvernanță și informare în domeniul climei

Programul cofinanțează proiecte care sprijină 1) funcționarea Pactului climatic european, 2) activitățile cu finanțare sustenabilă, 3) sensibilizarea, formarea și consolidarea capacităților, 4) dezvoltarea cunoștințelor și 5) participarea părților interesate la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea. LIFE oferă, de asemenea, granturi acțiunilor pentru campanii de informare și proiecte de sensibilizare cu privire la aspecte legate de climă. Aceasta include sprijinul public și al părților interesate pentru elaborarea politicilor UE; pentru comunicarea, gestionarea și diseminarea informațiilor în vederea facilitării schimbului de cunoștințe și a sprijinirii platformelor de cooperare în activitatea lor; pentru furnizarea de formare; și pentru dezvoltarea și diseminarea celor mai bune practici și abordări de politică.

Subprogramul Tranziția către o energie curată

Subprogramul Tranziția către o energie curată continuă să sprijine punerea în aplicare a politicilor UE în domeniul energiei durabile, în special Pactul verde european, uniunea energetică (obiectivele privind energia și clima pentru 2030) și strategia de decarbonizare pe termen lung a Uniunii Europene pentru 2050. Pentru detalii, vă rugăm să consultați secțiunea privind energia.

Potențialii beneficiari:
  • autorități naționale și locale;
  • organizații comerciale private;
  • organizații private necomerciale (de exemplu, organizații neguvernamentale).

Bugetul programului LIFE este executat prin gestiune directă. Finanțarea este acordată sub formă de granturi, achiziții publice și premii.

Toate cererile de propuneri LIFE sunt publicate pe site-ul Agenției Executive Europene pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA), precum și pe portalul de finanțare & licitațiial Comisiei Europene. Orientări privind procesul de depunere a cererilor, evaluarea și aprobarea grantului, precum și privind cerințele pentru cei care lucrează în calitate de experți sunt disponibile pe portalul de finanțare & licitații. Sunt disponibile orientări suplimentare cu privire la modul de depunere a unei propuneri utilizând instrumentul de depunere a cererii pe: portalul de finanțare & licitații pentru începători.

Alte surse de finanțare legate de proiectele de mediu

Încă de la crearea sa, politica de coeziune a UE a reprezentat o sursă de sprijin pentru o serie de proiecte prin intermediul diferitelor fonduri care au fost create pentru implementarea sa. Pentru mai multe detalii, a se vedea secțiunea privind dezvoltarea regională din prezentul ghid.

Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune sprijină o serie de proiecte cu accent pe contribuția la o Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon și în tranziție către o economie cu zero emisii nete de dioxid de carbon, care promovează tranziția către o energie curată și echitabilă, investițiile verzi și albastre, economia circulară, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea, prevenirea și gestionarea riscurilor și mobilitatea urbană durabilă. Mai precis, fondurile oferă sprijin pentru activități și inițiative:

  • care promovează măsuri de eficiență energetică și reduc emisiile de gaze cu efect de seră;
  • care promovează energia din surse regenerabile în conformitate cu Directiva (UE) 2018/2001, inclusiv cu criteriile de durabilitate prevăzute în cadrul acesteia;
  • de dezvoltare a unor sisteme energetice, rețele și sisteme de stocare inteligente în afara rețelei energetice transeuropene (TEN-E);
  • de promovare a adaptării la schimbările climatice, a prevenirii riscurilor de dezastre și a rezilienței, ținând seama de abordările ecosistemice;
  • de promovare a accesului la apă și a gestionării durabile a apelor;
  • de promovare a tranziției la o economie circulară și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor;
  • de întărire a protecției și conservării naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, și de reducere a tuturor formelor de poluare;
  • de promovare a mobilității urbane multimodale durabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Ele contribuie, de asemenea, la consolidarea conectivității UE, unul dintre aspectele sale fiind mobilitatea, prin sprijinirea eforturilor care vizează:

  • dezvoltarea unei rețele TEN-T reziliente la schimbările climatice, inteligente, sigure, durabile și intermodale;
  • dezvoltarea și creșterea unei mobilități naționale, regionale și locale durabile, reziliente la schimbările climatice, inteligente și intermodale, inclusiv îmbunătățirea accesului la TEN-T și a mobilității transfrontaliere.

FEDR sprijină și Inițiativa europeană privind dezvoltarea urbană. Obiectivele generale ale IUE sunt de a consolida abordările integrate și participative ale dezvoltării urbane durabile și de a asigura o legătură mai strânsă cu politicile UE, în special cu politica de coeziune și cu investițiile în zonele urbane, ca parte a finanțării alocate acestor zone în temeiul articolului 11 din Regulamentul FEDR/FC și dincolo de acesta. Inițiativa urmărește să ofere un sprijin coerent orașelor pentru a schimba peisajul pestriț actual, caracterizat printr-o mulțime de inițiative, programe și instrumente în sprijinul orașelor în cadrul politicii de coeziune și își propune să facă asta în special, prin maximizarea sinergiei și complementarității cu programul de cooperare interregională URBACT IV. IUE sprijină, de asemenea, acțiunile pe mai multe niveluri în contextul Agendei urbane a UE și cooperarea interguvernamentală în chestiuni urbane. Inițiativa urbană europeană are două componente: a) sprijin pentru acțiunile inovatoare; și b) sprijin pentru consolidarea capacității și a cunoștințelor, evaluare a impactului teritorial, elaborarea de politici și comunicare.

Fondul pentru o tranziție justă atenuează costurile socioeconomice generate de tranziția climatică (tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, mai eficientă ca consum de resurse și durabilă), prin sprijinirea diversificării economice și a reconversiei teritoriilor în cauză. Fondul sprijină investițiile productive în 1) IMM-uri și crearea de noi întreprinderi, 2) cercetarea și inovarea, 3) reabilitarea ecologică și energia curată, 4) perfecționarea și recalificarea lucrătorilor, 5) asistența pentru căutarea unui loc de muncă și programele pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și 6) transformarea instalațiilor existente cu emisii ridicate de dioxid de carbon, atunci când investițiile realizate duc la reduceri substanțiale ale emisiilor și la protecția locurilor de muncă. De asemenea, poate finanța investiții în:

  • introducerea de tehnologii și în sisteme și infrastructuri pentru o energie curată la prețuri accesibile, inclusiv tehnologii de stocare a energiei;
  • reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;
  • energia din surse regenerabile, cercetare și inovare;
  • mobilitatea locală inteligentă și durabilă, inclusiv în decarbonizarea sectorului local al transporturilor și a infrastructurii sale;
  • reabilitarea și modernizarea rețelelor de termoficare în vederea îmbunătățirii eficienței energetice a sistemelor de termoficare;
  • producerea de căldură, cu condiția ca instalațiile de producere a energiei termice să fie alimentate exclusiv din surse regenerabile de energie;
  • regenerarea și decontaminarea siturilor dezafectate, refacerea terenurilor și proiectele de infrastructură verde și reconversie;
  • consolidarea economiei circulare, inclusiv prin prevenirea generării de deșeuri și reducerea lor, utilizarea eficientă a resurselor, reutilizarea, repararea și reciclarea și multe altele.

Fondul pentru o tranziție justă face parte din Mecanismul pentru o tranziție justă.

În plus, se furnizează asistență tehnică unei serii de teritorii din UE prin intermediul Inițiativei pentru regiunile carbonifere în tranziție, care sprijină țările și regiunile carbonifere din UE să facă față provocărilor legate de tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon.

Fondul de cercetare pentru cărbune și oțel (RFCS) cofinanțează, prin granturi, proiecte de cercetare și inovare în sectoarele cărbunelui și oțelului. Evoluțiile recente au permis RFCS să contribuie la finanțarea unor proiecte importante de cercetare și inovare în domeniul producției curate de oțel, al căror obiectiv ambițios este o producție de oțelul cu emisii de carbon aproape de zero până în 2030, precum și la finanțarea unor proiecte de cercetare pentru sectorul cărbunelui care urmăresc să sprijine tranziția justă a minelor de cărbune exploatate anterior sau a celor aflate în curs de închidere.

Politica agricolă comună (PAC) contribuie și ea la durabilitatea mediului. Planurile strategice ale PAC, care urmează a fi implementate de la 1 ianuarie 2023, vor permite un grad mai mare de flexibilitate între cele două fonduri și vor include ambițiile Pactului verde european, în special ale Strategiei „De la fermă la consumator”. În ansamblu, 40 % din totalul cheltuielilor PAC vor fi dedicate acțiunilor climatice. Finanțarea pentru dezvoltarea rurală provine parțial din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) și parțial din surse naționale/regionale și, uneori, din surse private. Ea poate contribui, de asemenea, la sprijinirea proiectelor care încurajează gestionarea durabilă a resurselor naturale și acțiunile pentru climă.

Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură (FEAMPA) contribuie la realizarea unui pescuit sustenabil și la conservarea resurselor biologice marine. Fondul este conceput pentru a-i ajuta pe pescari să treacă la pescuitul sustenabil, a sprijini comunitățile costiere să-și diversifice economiile, a consolida evoluțiile sustenabile în domeniul acvaculturii și pentru a stimula creșterea unei economii albastre sustenabile.

Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) a intrat în vigoare la 19 februarie 2021. Acesta finanțează reforme și investiții în statele membre de la începutul pandemiei, în februarie 2020, și va continua să facă acest lucru până la 31 decembrie 2026. MRR oferă sprijin financiar la scară largă entităților publice pentru investiții în proiecte verzi și digitale. Sprijinul este acordat sub formă de granturi (338 de miliarde EUR) și împrumuturi (385,8 miliarde EUR), la prețuri curente. MRR ajută UE să își atingă obiectivul de neutralitate climatică până în 2050 și o înscrie pe calea tranziției digitale, creând locuri de muncă și stimulând creșterea economică în același timp. Mecanismul este structurat pe piloni: tranziția verde și transformarea digitală coeziunea economică, productivitatea și competitivitatea; coeziunea socială și teritorială; reziliență economică, socială, instituțională și în domeniul sănătății; și politici pentru generația următoare.

Programul InvestEU este un mecanism unic de sprijin al investițiilor pentru perioada 2021-2027. Acesta reunește diverse instrumente financiare ale UE pentru politicile interne sprijinite anterior prin diferite fonduri și programe legate de bugetul Uniunii. El sprijină investițiile durabile, inovarea și crearea de locuri de muncă în Europa. Scopul său este de a oferi finanțare pe termen lung întreprinderilor și de a sprijini politicile UE de redresare în urma unei crize economice și sociale profunde. Garanția sa se ridică la 26,2 miliarde EUR, cu provizioane din cadrul financiar multianual (CFM) și Next Generation EU. Investițiile totale care urmează să fie mobilizate pe această bază sunt estimate la peste 372 de miliarde EUR în perioada 2021-2027. Acest program sprijină proiecte în domeniul energiei, al durabilității și al mediului.

Orizont Europa este programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare. Acesta promovează excelența în cercetare și oferă un sprijin esențial cercetătorilor și inovatorilor de top pentru a impulsiona schimbările sistemice necesare creării unei Uniuni ecologice, sănătoase și reziliente. Orizont Europa include misiuni de cercetare și inovare, cum ar fi misiunea privind adaptarea la schimbările climatice, misiunea privind orașele inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei, Pactul solului pentru Europa și misiunea „Refacerea oceanelor și apelor noastre”.

Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Oțel

Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Oțel (RFCS) este un fond de finanțare al UE care sprijină proiectele de cercetare de înaltă calitate de susținere a competitivității sectorului european al cărbunelui și oțelului. Fondul poate fi mobilizat pentru procese de producție de bază, noi produse și aplicații, controlul calității, utilizarea și conversia resurselor, siguranța la locul de muncă, protecția mediului (prin reducerea emisiilor generate de utilizarea cărbunelui și producția de oțel) și aspecte sociale. RFCS are propriul temei juridic și este în afara cadrului financiar multianual. Acesta este finanțat din veniturile generate de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) (odată ce acestea au fost transformate în active de lichidare), care sunt dedicate exclusiv cercetării în domeniul cărbunelui și oțelului. Proiectele finanțate de RFCS acoperă: procesele de producție a oțelului, utilizarea optimizată și conservarea resurselor, economiile de energie și îmbunătățirea eficienței industriale, sănătatea și siguranța la locul de muncă, protecția mediului, tehnologiile de sprijinire a regiunilor carbonifere în tranziție și reducerea emisiilor generate de producția de oțel.

Potențialii beneficiari:

Propunerile pot fi prezentate de către persoane juridice (entități) înregistrate în UE. Organismele publice, organizațiile comerciale private și organizațiile private necomerciale (inclusiv ONG-urile și universitățile) sunt eligibile pentru a candida.

Pentru informații despre sprijinul în contextul protecției împotriva dezastrelor naturale, a se vedea secțiunea „Protecția împotriva dezastrelor naturale” din prezentul ghid de finanțare.

Postări recente

Sprijinul UE pentru Ucraina

Dezvoltarea și ajutorul umanitar

Politica externă și extinderea

Sănătate